miercuri, 30 iulie 2008

Sub castan


Ba când eram eu foarte mic, umblam de-a bușilea printre picioarele tatei și nu-i ajungeam la genunchi, cu toate că și tata era un scundac de neamul lui.
- Nu lăsa copilul să-ți umble printre picioare, s-a trezit mama într-o zi, că nu e bine. Nu e bine deloc!
- De ce să nu-l las, dacă-i place, uite cum se bucură ca un cățel
Nemului tatei lumea îi spunea molodeț, dar să nu fi auzit tata, că nu-i cădea deloc la stonac. Chiar dacă molodeț nu însemna nimic în românește. Sau poate tocmai de aia...
- Dacă te scapi și-l strângi, îl faci turtoi, cu picioarele tale păroase
- Ce are părul meu de pe picioare cu făcutul turtoiului, s-a nedumerit tata.
Mama nu i-a oferit nici o explicație. Știa ea mai bine
Dintre picioarele tatei mă târam sub scaun, unde iar nu se putea sta, auzise mama că dacă stai sub scaun nu-ți mai bate nimeni la ușa. Pe urmă intram sub masă, unde nici atât nu se putea, aș fi ajuns sărac mai târziu. Cândva
- Strici copilul de cap, s-a hotărât tata, noroc că nu te înțelege.
- Ce știi tu...
Când m-am ridicat pe verticală, mi s-a lărgit brusc orizontul. Vedeam mult mai departe ceea ce m-a copleșit pe loc. În primul rând am vazut genunchii tatei pe care am început să-i examinez cu atenție. Probabil că i-am și mozolit puțin, cam tot ce-mi cădea în mână băgam în gură și-mi făceam tot felul de păreri. În plus, îmi dădeau niște dinți și simțeam nevoia să rod mereu câte ceva. A fost o perioadă bogată în experiențe, universul devenea din ce în ce mai interesant. Aveam și o pisică după care alergam toată ziua dacă o vedeam. Dacă nu puteam să o prind și de regulă nu puteam, alergam după găini. Găinile nu le puteam prinde nici atât, săreau de colo colo cotcodăcind înnebunite. Mai și zburau din când în când și le mai cădeau și penele din când în când. Culegeam toate penele și-mi îndesam cu ele buzunarele pe care tocmai mi le descoperism. Locul meu preferat devenise sub mărul din curte.
- Nu mai sta sub măr că dacă plouă te poate trăzni. Nici sub păr, că și acolo te poate trăzni.
Nici sub salcâm nu puteam sta. Și nici sub nucul din fundul grădinii. Nici sub gardul vecinului, că era veste rea. Trăznet văzusem deja, însă veste rea nu știam încă ce înseamnă. Poate ceva de mâncat?
- Nu mai sta sub scară că nu te mai însori. Nici sub streașina casei că aduce inundație.
Mai crescusem, mergeam la grădiniță și stiam să numar pe degete până la cinci.
- Șase. După cinci vine șase!
- Șapte.
- Nu șapte, șase!
- Opt
- Copilul ăsta e capsoman.
Reușisem să-l nervez pe tata.
- Ți-am mai spus să nu stai sub tocul ușii, e ghinion curat
- Dar unde să stau mamă, că nu mai știu unde să stau
- Stai unde stau toți oamenii, de ce trebuie să te pui numai unde nu trebuie
- Păi spune-mi tu unde să stau și o să stau acolo
- Stai unde vrei. Dar nu sub stâlpul de curent că te poți curenta. Știi cum arată oamenii curentați?
- Nu știu
- Cu parul măciucă. Întreabă-l pe taică-tău, că el s-a curentat de nu știu câte ori.
- A stat și el sub stâlp?
- Nu, a încercat să repare priza. Tot aia e.
- Atunci o să stau lângă tine, că tu știi cel mai bine unde se poate sta.
- Ba lângă mine nu poți să stai, mă încurci de la treburi. Mai bine stai lângă Troancă și ai grijă de el.
Troancă era frate-meu. Mic și negricios la față, abia începuse să o ia și el de-a bușilea. Într-o zi, m-am ascuns de el sub o copaie în care mama spăla haine și ne mai spăla și pe noi. Troancă se ținea mai mereu de mine și nu mă puteam juca în voie. Și cum stăteam eu așa, ascuns, la întuneric, am adormit. Mama mă căuta că nu mă mai văzuse de ceva timp. M-a strigat peste tot până a intrat în panică. În panică am intrat și eu când m-am trezit, că nu știam unde sunt, de ce e atât de întuneric și de ce atât de strâmt. Am luat prima bătaie de la mama, pe care o țin minte, chiar dacă și eu eram la fel de speriat ca și ea.
- Să nu te mai bagi niciodată sub copaie, că era să fac infarct. Ia-l pe frate-tu afară și jucați-vă sub castan, azi e senin și nu trăznește.
După nici zece minute a venit ploaia și a început să trăznească în ultimul hal. Ce să mai ajungi în casă că ne-ar fi fleoșcăit bine. Însă mama ne tot chema disperată și ne făcea semne. Noi ne prefăceam că nici nu o vedem, nici nu o auzim. Am reușit s-o nervăm și pe ea. Neavând altă alternativă, mama a venit după noi. A murat-o ploaia până la piele și asta în doi timpi și trei mișcări. Dar nici bine n-a intrat sub castan că o bubuitură ne-a și astupat urechile. Ba chiar am surzit de-a binelea pentru câteva zile. Ne-am uitat în spate și am văzut casa noastră în flăcări. O trăznise. Din plin. Privind flăcările acelea, surzi cum eram, ne-am îngrozit și ni s-au bulbucat ochii. Mamei îi dăduseră și lacrimile. Dacă nu cumva plângea de-a binelea. Ne-a luat pe mine și pe Troancă în brațe și ne-a spus. N-o auzeam, dar am înțeles.
- Ce bine că suntem toți aici, sub castan




duminică, 20 iulie 2008

Drepturi și libertăți


Eu cred că dacă s-ar rezolva problema violenței domestice (cam grea expresia asta pentru mine), eu cred că s-ar rezolva și problema războaileor și-a conflicteleor care scutură planeta de când a apărut specia homo pe ea. Însă nu o să se rezolve, ci o să se treacă dintr-o extremă în alta.
Iată, unde locuiesc eu, dacă femeia sună la 911, numărul ăsta duce direct la poliție, și dacă mai și declară că e agresată fizic de soțul ei, poliția vine val-vârtej, intră în casă cu picioarele prin ușa și-l ia pe soțul de unde e, poate să fie și pe colacul de la veceu. Îi trage câteva spițuri în cur, dacă e la veceu îi trage chiar pe curul gol, îi pun cătușele și-l umflă în mașina leor, a polițiștileor, direct la arest. Să dovedească domnul soțul că nu și-a agresat soția. Ceea ce e mai degrabă imposibil, așa că cine la discreția cui e, mi se pare clar ca bună ziua.
- Bună să fie! Deși, de-acum e aproape seară.
- Atunci sara bună!
- Sara bună!
Li s-a întâmplat vecinileor mei. Însă nu soțul își agresa verbal nevasta, ci invers (varianta soțului). Poate că aveau o dispută de la bani, însă nu una importantă. Așa că fiica leor a acționat ca la carte, exact cum sunt învățați copiii la școală fără habarul părințileor, și a sunat la poliție și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Adica soțul n-a vrut să i se pună cătușe în propria lui casă fără să fie vinovat de ceva și, dupa ce a încasat și cele două spițuri în cur s-a mai zbătut și el, să vadă nevastă-sa ca nu e chiar papă lapte. Așa că politiștii l-au bătut măr. A doua zi soțul a ieșit din arest, pentru că fiica și soția au semnat că e o greșeală și că nu s-a întâmplat nimic, erau vinete de plâns, și că nimeni nu a agresat pe nimeni, dar acum soțul e în judecată că s-a opus arestării în mod vizibil, că intenționa voit să-i bată pe politiști care erau 5 și așa mai departe. Se va alege cu cazier. Între timp, și-a pierdut serviciul, care era șofer pe o mașină UPS și trecea toată ziua bună ziua frontiera în Statele Unite. Nu poți trece granița dacă ai cazier sau pe cât timp ești în dispută cu poliția. Totuși, dacă poliția e în dispută cu tine, ea poate să treacă granița, are și poliția drepturile și libertățile ei.
În plus, că viața întotdeauna plusează, soțul a trebuit să-și angajeze un avocat care costă de te învinețești la ochi. Din cauza asta, banii puși deoparte pentru concediu s-au dus, plus datorii pe credit carduri. Adică datoriile s-au multiplicat. Disputele leor verbale abia acum au început, iar de terminat s-au terminat cu divorț. Însă tonul nu l-au mai ridicat niciunul, că le era frică să nu sune fiica leor la poliție.




duminică, 13 iulie 2008

Despre merite


Mie mi-a zis, odată, bunicul meu, că tot ce cade din cer e sfânt fiindcă e de la Dumnezeu. Înafară de găinaț, găinațul n-are cum să fie sfânt că de aia e găinaț.
- Dar sateliții, l-am intrebat pe bunicul meu
- Ce-i cu sateliții?
- Sunt sfinți? Că doar cad din cer.
- Nu, nu din cer, sateliții cad de pe orbită
- Dar avioanele?
- Avioanele nu sunt sfinte că sunt făcute de oameni, iar oamenii sunt păcătoși, asta se știe încă de la Adam încoace
- Dar bombele care vin din cer și-ți cad pe acoperișul casei?
Că tot bunicul mi-a povestit cum bombardau americanii acoperișurile caselor. Adică ei căutau rafinăriile Ploieștiului și, din când în când, mai scăpau bombe și pe case. În Japonia au scăpat o bombă într-un oraș, chiar în două, și au umplut cerul cu japonezi nucleari. Nu știu dacă Dumnezeu i-a primit în Rai ca să nu-i radieze pe ceilalți de-acolo.
- Dar ploaia?
- Ploaia e sfântă sută la sută
- Chiar dacă e multă, bunicule?
- Ce vrei să spui?
- Păi, dacă e multă, face inundații și mor oamenii pe capete.
- Mor de păcătoși ce sunt.
- Păi mor și animalele care sunt nevinovate fiindcă n-au conștiință. Și insectele, chiar și rozătoarele și chiar și lanurile ori verdețurile care n-au conștiință nici atât.
- Nu știu ce vorbești, dar te asigur că ploaia e sfântă.
- Ploaia acidă?
- Ce-i cu ploaia acidă?
- E sfântă?
- Tu vrei bătaie sau ce, s-a suparat bunicul meu, acum înteleg de ce te bate taică-tău toată ziua degeaba. Despici firul în patru și cauți nodul în papură.
Aici avea dreptate bunicul meu, îmi meritam soarta și, mai ales, îmi meritam bătaia




marți, 1 iulie 2008

O, Canada


Nu știu ce să scriu de fărst giulai fiindcă mă doare mâna cu care scriu. Cred că până la urmă o să cânt „O, Canada” și mă acompaniez de la chitară că am făcut rost de toate corzile. Sună cam aș: Ooo, Caa-na-daa, restul degeaba scriu că nu se înțelege, e în altă limbă. Limba canadiană seamănă un pic cu engleza, doar că noi la sfârșit spunem totdeauna eh, iar englejii nu spun. Seamănă și cu americana. Spre exemplu, englejii spun I am singing, noi zicem I am singing, eh? iar americanii zic I am fucking singing. Că așa sunt americanii, fuck fuck ori pe unde se duc. Fuck in Coreea, fuck in Vietnam, acum se cam fuck prin Afganistan si Iraq. Nu mai e nevoie să câștige războaiele, asta e o nouă strategie, important e să le înceapă pentru că bancherii americani nu câștigă bani decât dacă e un focar de infecție pe undeva. Stau bancherii la o măsuță rotundă și emană filosofii de frecvență înaltă
- Trebuie să coacem ceva și îmotriva Iranului, că și aștia au petrol, plus că ne stagnează iar economia, o să ne moară fraierii de foame. Câți am pierdut în Iraq?
- În jur de trei mii
- Numai?
Eu cred că „numai” ăla, se referea la faptul că au pierdut mai puțin ca la World Trade Center, când au căzut gemenii programați la fix de exploziile controlate vigilent. Na, asta e politică internațională, nu e de nasul meu. Sulfina zice că ea e de nasul meu, așa că-mi bag nasul prin tot felul de lucruri ale Sulfinei.

O, Canada, ca să mă întorc la tema zilei, e o melodie foarte frumoasă, doar e imn național, iar dacă ești cetățean canadian te-apucă furnicături când o cânți și te simți mându de nu mai poți. Cel puțin eu mă simt mândru de tot. Nu așa tare ca și atunci când e cu Deșteaptă-te române, dar aproape, sau din ce în ce mai aproape. Că nu degeaba am ajuns eu canadian, ci din cauza lui Deșteaptă-te, române!