Am avut rețineri să povestesc despre
escapada din Las Vegas. Nici nu știu de ce, n-a fost un concediu ratat, ci
chiar unul reușit. Perfect n-avea cum să fie, perfecțiunea fiind sinonimă cu
infinitul.
Partea cea mai bună a Las Vegas-ului
e să te abți de la jocurile de noroc. Am văzut destui (ceea ce se traduce cu
mulți sau prea mulți) aruncând cu fișicuri de bancnote de cîte o sută pe masa
de ruletă, zaruri sau ce se întâmpla acolo. Bineînțeles că au rămas cu paguba, casa
câștigă întotdeauna.
M-a întrecut și pe mine curajul de
câteva ori, am băcat o bancnotă de 1 dollar în mașină și am tras de manivelă de
o sută de ori până am pierdut dollarul. Da, am jucat la mașini de un cent
tragerea. Recunosc. Sunt un zgârie-brânză.
Toți moșnegii și toate babetele
trăgeau de manivele sau butonau cu venele umflate și ochii bulbucați la
cireșele, merele și perele care li se derulau pe ecranele mașinilor de tocat
bani.
Șmecherii rafinați (sper să nu fi
tras vreun pleonasm) serveau vinuri și șampanii la mese cu dealeri în carne și
oase. Zâmbeau șarmant și pariau cu eleganță. Zâmbeau și dealerii, dar din alte
motive. Pe unele mese dansau sau își etalau formele femei îmbrăcate în șnururi
de ultima modă. Durdulii și apetisante numai bune de tăvălit. Poate iau un
bobârnac peste cap de la Sulfina.
Casinourile în sine erau fără capăt,
m-am pierdut prin câteva, nu reușeam să găsesc ieșirea, fie nu găseam toaleta,
fie nu găseam ce căutam (miscelanea). Nimeni nu găsește nimic, mai puțin mesele
de joc, fiind pretutindeni. Totule e gândit până în cele mai mici detalii. Aerul
îmbogățit în oxigen ca să nu te simți obosit, semi întunericul permanent ca să
nu-ți dai seama dacă e zi sau noapte, scrumierele schimbate regulat,
chelnerițele care se vânzolesc cu tăvi de mâncare și băutură printre jucători
(serviți la botul calului). Dealerii îți zâmbesc, îți cântă dacă vrei, îți și
dansează. Stai și joacă! Cam ăsta e mesajul. Pentru cei care nu joacă există
magazine. Înăuntrul Casinourilor sau înafară. Buticuri, săli de spectacol,
baruri, restaurante și tot felul de alte
posibilități de distracție și desigur, cheltuit bani. Că doar de aia ești în
concediu. Să bagi mâna în buzunar. Să te simți bine, să te distrezi, să rămâi
lefter și eventual cu datorii.
Luxul etalat de hotele și casinouri
e halucinant. Ai senzația că te plimbi prin palatele din basmele și poveștile
nemuritoare. Am mai văzut prin filme scene din Las Vegas, însă realitatea întrece
totul.
Ce mi-a plăcut: prima dimineața când
m-am trezit și am văzut munții (prin fereastră) de jur împrejur. Eram la etajul
27. Nu la 40 ca alții, mă rog... sau mai sus. Întotdeauna se poate mai sus.
Balcon n-am avut și nici n-am simțit nevoia. Ce să fac în balcon, să scuip în
capul celor de jos? Nu că aș mai fi făcut-o, dar mi s-a întâmplat să fiu tocmai
eu victima.
Ce nu mi-a plăcut: agenții de
vânzări care se aruncă la tine de cum cobori în lobby-ul hotelului sau de cum
pășești pe trotuar, ba te mai agață și prin parcare, să-ți vândă cele mai
ieftine bilete de tururi, de spectacole, de muzee, să te ducă la prezentări
unde să cumperi ce vrei și mai ales ce n-ai nevoie. Foarte agresivi, foarte
insistenți și plictisitori în cele din urmă. Bineînțeles că m-am ferit de ei,
dar tot am căzut în capcană. Până la urmă am fost la o prezentare în care unul
din agenți a încercat să-mi încuia mintea și să cumpăr vacanțe garantate, în vile
la care urma să fiu și eu coproprietar cu garanții și avantaje fabuloase. M-am
ținut tare pe picioare și n-am pus botul nici când a venit șeful agentului și
nici când a venit șeful șefului.
Nu sunt interesat. Am nevoie de timp
de gândire. Sunt obligat să cumpăr? Nici nu mai știam ce scuze să găsesc. Nu
fac afaceri pe loc, nici nu știu cine sunteți. Ia mai lăsați-mă dracului în
pace!
Ce mi-a plăcut: tururile. Dar nu
cele aranjate de agenții, am închiriat o mașină, am cumpărat o hartă (chiar mai
multe) și am vizitat ce am vrut și când am vrut. Peisajele au fost absolut
spectaculoase. Din punctul ăsta de vedere merită să mergi la Las Vegas și să te
plimbi prin împrejurimi. Nevada, Arizona, Utah, California. Să vezi Hoover
Dam-ul cu lacul și împrejurimile,Red Rock Canion, Death Valley, Valley of Fire
și cea mai fost. Zion Canyon în care, când intri, ți se pare că intri pe poarta
Raiului.
Ce nu mi-a plăcut: cerșetorii de pe
străzile orașului. Oraș al bogăției și al belșugului, al luxului aproape
deșănțat. Al luminilor și-al risipei. Homeless-i, handicapați, bețivani
jigăriți dormind pe stradă în cele mai contorsionate poziții. Bătrâni
neputincioși, oameni bolnavi cu tot felul de malformații. Pe lângă ei mai erau
și cântăreți ambulanți, fără niciun talent, sau jongleri și bufoni amatori. Tot
un fel de cerșit.
Ce mi-a plăcut: cactușii și palmierii. Trenul suspendat și sălile de
convenții. Câteva clădiri cu o arhitectură futuristică. Vremea în general.
Ce nu mi-a plăcut: faptul că mi-am luat bilete târziu și n-am mai prins
zboruri directe. Escală și la dus și la întors. Nu mi-a plăcut vama canadiană (niciodată
– o porcărie cât casa) și toată tevatura din aeroporturi. Nu mai zbor niciodata
cu Alaska Air Line. M-au pus să plătesc bagajul din cală, fără să mă avertizeze
dinainte. Și încerc să nu mai trec prin aeroportul din Vancouver, unul din cele
mai urâte din câte am văzut vreodată. Nu mai zic că ofițerii de la ceck in
mi-au confiscat o sticlă de alcool pe o cursă internă pentru că mașina lor le-a
indicat urme de substanțe explozive. Cu toate că fusese ambalată special de cei
de la Duty Free din aeroportul din Las Vegas, după noua lege canadiană.
Ce mi-a plăcut: o mulțime de alte lucruri.
Ce nu mi-a plăcut: o mie și una de alte lucruri
.
.